Dance Your Worries Away – Press release

Dance Your Worries Away – o experiență mindfulness

Desfășurat sub egida Erasmus+, proiectul Dance Your Worries Away a fost o inițiativă a Asociației Culturale Atelierul European De Artă, în parteneriat cu Stowarzyszenie Young Wave – Polonia, Associação Inspira! – Intervenção juvenil e ambiental – Portugalia și Aktive Kosmos – Spania.

Dance Worries Away a fost cofinanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și s-a desfășurat între iunie 2022 și aprilie 2023.

Scopul proiectului a fost de îmbunătățire a stimei de sine și a încrederii în sine pentru tinerii beneficiary (18-30 de ani), prin experiențe de dezvoltare personală și relațională bazate pe metode artistice și de educație nonformală.

Ce ne-am propus

  • Sprijinirea a 24 de tineri care să își dezvolte o imagine pozitivă asupra propriului corp pentru a se simți mai incluși în societate prin dezvoltarea stimei de sine;
  • Dezvoltarea abilităților personale, interpersonale și de dans a celor 24 de tineri (care au lucrat alături de trainer specializați în dans, actorie și mindfulness);
  • Promovarea incluziunii și a dezvoltării stimei de sine prin dans și educație non-formală prin crearea unui spectacol și a câtorva videoclipuri pe această temă.

Cine

  • 24 de tineri din 4 țări europene (România, Spabia, Portugalia, Polonia), dintre care
  • 13 tineri cu posibilități reduse din punct de vedere financiar (din cele 4 țări europene), dintre care;
  • 4 tineri beneficiari ai programelor de asistență socială ale Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6, București;.

Tabăra de mobilitate de la Bușteni a însemnat

  • Ateliere de cunoaștere, da dans, de pilates, de mindfulness, de dezvoltare personală,
  • Creșterea stimei de sine, a încrederii în proria persoană și a unei imagini îmbunătățite asupra propriului corp,
  • Asimilarea unor valori europene moderne – acceptare și incluziune,
  • Însușirea unor mișcări de dans și tehnici de yoga/pilates folositare în viața de zi cu zi.

Exemple de ateliere

  • Self Esteem – testul de încredere în propria persoană, povestea încrederii, teorii ale încrederii;
  • Dance Your Way – pași simpli sau tehnici ușoare de dans care să ne ajute să câștigăm încredere și să ne distrăm în același timp;
  • Positive Self Talk – cum să îți faci propriile obiceiuri bune, calea către performanță, propria listă de afirmații pozitive;
  • Seară interculturală – fecare echipă (țară) pregătește ceva cu specific național: dans, mâncare, tradiție etc.

Timp de o săptămână am desfășurat ateliere de dezvoltare personală, dans și mindfulness. Sesiunile erau completate de discuții și jocuri despre incluziune sau toleranță, iar toate activitățile, indiferent de tematică, au vizat cunoașterea propriei persoane, conectarea cu ceilalți, creșterea stimei de sine și a încrederii în cei din jur, încrederea că pot învăța și se pot dezvolta prin propriile forțe.

Teme

Urmărind obiectivele de dezvoltare personală ale participanților, ateliere au atins următoarele teme: abordarea unui domeniu nou, relaxare, incluziune, lead & follow, atenție distributivă, lucru în echipă, lucru în cuplu, încrederea în sine, încrederea în partener, pași de bază, sincronul.

Concluzii

Stilul de lucru deschis, democratic și implicat al trainerilor, stabilirea de relații deschise, participative, experiențele comune și implicarea activă a tinerilor au făcut ca proiectul Dance Your Worries Away să fie un succes.

Printre cuvintele-cheie ale lecțiilor învățate de noi se regăsesc: diversitate, flexibilitate din punct de vedere al adaptabilității – vârstă, nevoi, specificul grupului; dinamică aparte, bazată pe relații de încredere, colaborare și leadership.

Descoperirea potențialului personal și artistic la vârsta adolescenței, atingerea și depășirea potențialului sunt aspecte pe care le dorim tuturor în propriile procese de dezvoltare.

Pentru adolescenți, faptul că au fost văzuți, auziți și înțeleși, că au putut lega relații, ieși în evidență sau sta deoparte în funcție de context, că și-au împărtășit trăirile și s-au regăsit în ale celorlalți a reprezentat un plus de valoare în experiențele la care se expun în acești ani.

Deschiderea și încrederea căpătate de aceștia pe parcursul proiectului i-au încurajat să se implice, să caute și alte oportunități, să ia inițiative și să îi mobilizeze și pe alți tineri din jurul lor.

În prezent, tinerii români implicați în Dance Your Worries Away activează în alte proiecte ale organizației, iar unii dintre aceștia și-au convins și prietenii să facă parte din ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *