Alături de seniorii din Sectorul 6

Cu bucurie și onoare, am preluat acest articol de pe site-ul asistentasociala6.ro. Prin intermediul unui parteneriat public-privat, persoanele în vârstă din Sectorul 6 au șansa de a fi inițiate în tainele artei teatrale. La Clubul Seniorilor Iulia Hașdeu, cu o frecvență săptămânală, sala de activități se transformă într-un mică scenă, unde participanții își iau rolurile în serios. Personaje îndrăgite din Caragiale, Mușatescu sau alți …

Teste de antrenament la BAC română (profil uman): rezolvări complete și strategii personalizate

Bun găsit! Ești la Nota 10 și azi abordăm speritoarea sperietorilor: testul de antrenament. Nici mai mult, nici mai puțin, decât examenul propriu-zis. O facem așa cum trebuie, adică în două episoade diferite. Primul – profilul uman. Cum începem? În primul rând, respirând adânc. Așa cum zice și titlul, este un test de antrenament, adică are scopul să ne pregătească …

Youth Bridges Through Art – filmul documentar

Unde transformarea întâlnește expresia „Youth Bridges Through Art” surprinde metamorfoza extraordinară a tinerilor participanți la un schimb cultural Erasmus+ care își descoperă vocile, talentele și adevăratul sine prin colaborare creativă. Pe măsură ce camerele își urmăresc în mod intim călătoria, asistăm la puterea incluziunii de a depăși barierele de limbă, de fundal și de îndoială de sine, creând o tapiserie …

We Frame The Change – Scurtă prezentare a proiectului

„We frame the change” este un schimb de tineri care a rezultat din efortul comun a cinci organizații partenere: Asociația Culturală Atelierul European de Artă – România, Promesas – Spania, Rokiskio jaunimo centras – Lituania, Stichting Jong Noord – Olanda și doMani – Italia. Pornim de la următoarea idee: au fost multe momente în care am fost frustrați de un …

Ioan Slavici

Temele din scrierile sale sunt actuale! Lăcomia, lupta pentru bani, moralitatea, conflictele interioare – toate sunt subiecte care ne preocupă și azi. De aceea, Slavici rămâne un scriitor de studiat, chiar dacă stilul său poate părea greoi pentru un cititor modern. Ioan Slavici (1848-1925) a fost un prozator, dramaturg și jurnalist român, considerat unul dintre cei mai importanți autori realiști …