O scrisoare pierdută – Caragiale

O scrisoare pierdută – Ion Luca Caragiale

Bun venit la NOTA 10. Locul în care noi învățăm pentru tine. Tu fă ce vrei cu timpul tău, noi învățăm și cititm tot ce n-ai tu chef, apoi îți povestim succint și organizat. Ține minte informațiile de aici și examenul este trecut cu brio. Adio, bac!

Caragiale! Scriitorul cacofonie – Ion Luca Caragiale. Toți profesorii, din generală până la doctorat, sunt disperați după el. Știi ceva? Teatrul lui Caragiale are o mare hibă. Îi lipsește ceva. Ce anume? Îți spun imediat, pentru că informația asta o să îți aducă cel puțin o jumătate de punct în plus. O să facă diferența dintre un patru curat și cinciul de milă. Glumesc. Sau nu.

Chiar dacă nu mă dau în vânt după scriitorul Caragiale, n-am cum să nu-i recunosc meritele. Le desfacem imediat pentru O scrisoare pierdută. Omul Caragiale era simpatic: a reușit  performanța să falimenteze câteva cârciumi și a punctat la capitolul obraz gros: i-a furat iubita lui Eminescu, i-a furat iubita lui Nottara, iar când avea vreo 890 de ani se iubea cu Cella Delavrancea, căprioară nevinovată de 20 și ceva de ani. Mangafaua sare garduri…

Revenind: prima chestie ca TU să punctezi la bac. Scrie asta, argumentează, și vei avea măcar jumătate de punct în plus.

Personajele lui Caragiale nu evoulează.

Nici măcar unul. Dacă cineva începe prost, termină idiot. Dacă la prima replică e bou, la ultima e incult. Și tot așa, ai prins ideea. De la Leonida până la Tipătescu – toți sunt o apă si-un pământ. Nici unul nu evoluează, nu învață, nu trece pe un nivel diferit. Alte personaje, fie că vorbim despre Harry Potter, fie de Ion al lui Rebreanu, toți înțeleg ceva, termină altfel decât au început. Orice personaj interesant are o evoluție sau o involuție. Evenimentele prin care trece înseamnă ceva, îl marchează cumva. La Caragiale, ghici ce? Nu e așa! Toți rămân exact acolo unde au început.

Reține ideea, scrie asta în lucrare și o să arate că ai viziune și că l-ai înțeles în profunzime pe Caragiale.

Despre autor

E important să știi despre Caragiale că a fost scriitor, director de teatru, ziarist. Era obsedat de tot ce scria, era perfecționist. Mulți critici spun că este cel mai mare dramaturg al nostru. Are patru comedii (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Conu Leonida față cu reacțiunea) și o dramă (Năpasta). De asemenea, are numeroase momente, schițe și nuvele. A mai scris poezie, chiar dacă nu era punctul lui forte, și multe articole pentru diferite ziare și publicații.

Opera literară

Fără discuție, Caragiale este unul din cei mai influenți autori romani. Este un scriitor urban, cu atitudine și păreri foarte puternice. Caragiale este ca micii de la Obor: simbol național. Pentru teatrul românesc este un fel de Eminescu. A scris cinci piese care au schimbat regulile jocului. Pentru umorul din țara noastră este un fel de Moliere. Felul în care Caragiale și-a creionat personajele este nemuritor, toate parcă trăiesc și acum. Din păcate. Pentru literatura de la noi este un fel de Einstein: a inventat apa caldă, nici mai mult – nici mai puțin.

Context

O scrisoare pierdută este o comedie în patru acte care surprinde aspecte ale societății românești din secolul al XIX-lea (viața burgheziei dintr-un mic oraș de munte). Avem parte de moravuri ușoare, trădări, șantaj, minciună și viață politică. Asta din urmă le include pe toate, plus corupția. Zici că totul se petrece azi, la știrile de la ora cinci. Tot pe politică se bazează și conflictul principal, motorul piesei – facțiunea politică a lui Cațavencu împotriva celei reprezentate de Trahanache și Tipătescu. Jocurile se fac în culise, nu pe față. Toți vor puterea, nimic nu le stă în cale. Un fel de Machiavelli feat. Richard al treilea.

Personaje

Nae Cațavencu – avocat și proprietar de ziar, ar face ORICE ca să își atingă scopul.

Zaharia Trahanache – soțul lui Zoe, om politic foarte abil ce stăpânește la perfecție arta disimulării și căruia nu-i pasă că soția lui este amanta prietenului său bun, câtă vreme politica merge.

Zoe Trahanache – singurul personaj feminin. Soția lui Zaharia și amanta lui Tipătescu, este femeia care încurcă și descurcă toate ițele. Face exact ce vrea și îi manipulează pe toți cu sânge rece.

Pristanda – polițistul local și sluga lui Tipătescu, un om mic, fără ambiții și nu tocmai inteligent. Are scopuri mărunte, legate de propriul stomac.

Cetățeanul Turmentat – un fel de „voce a omului din popor”, care opune un bun-simț și un firesc autentic tuturor matrapazlâcurilor politice și sentimentale.

Agamiță Dandanache – om politic. Prost, canalie, fără coloană vertebrală.

Farfuridi și Brânzovenescu, ambii avocați – un fel de doi în unu. Personaj politic complex, spart în două de Caragiale pentru a obține efecte comice. Nici unul nu există fără celălalt.

Ștefan Tipătescu – prefectul județului. Amantul lui Zoe, soția bunului său prieten, Trahanache.

Rezumat scurt

Iubirea interzisă dintre amanții Zoe și Tipătescu riscă să le compromită total viitorul: politic, personal, de carieră și să destabilizeze complet micul lor oraș de munte cuprins de febra alegerilor.

Conflictul principal

Este dat de lupta pentru puterea politică – între cele doua facțiuni ale partidului. Aripa Cațavencu vs aripa Trahanache.

Cateva dintre conflictele secundare

  • Cei doi amanți (Zoe și Tipătescu) vs soțul Trahanache.
  • Zoe vs Tipătescu, prin încercările repetate de a-l convinge să-l susțină pe Cațavencu și să-i salveze onoarea. Sau ce a mai rămas din ea.
  • Pristanda împotriva tuturor, câtă vreme obține un ban în plus.
  • Cetățeanul turmentat împotriva lumii politice (plină de minciuni și scopuri meschine).

Rezumat lung

În capitala unui județ de munte, două facțiuni ale partidului de guvernământ se luptă să-și impună candidatul la alegeri. Avem un triunghi amoros, un echilibru precar, interese meschine și destinul care intervine de la un pahar in plus.

Zoe, soția omului politic Trahanache, pierde scrisoarea de amor primită de la Tipătescu, prefectul judetului și amantul ei. Scrisoarea este gasită de Cetățeanul turmentat, iar apoi ajunge la Nae Cațavencu și devine instrument de șantaj împotriva inamicilor politici din facțiunea Tipătescu-Trahanache.

Tipătescu nu reușeste să recupereze scrisoarea, așa că se lasă convins de Zoe să susțină candidatura lui Cațavencu. Simultan, soțul încornorat, Zaharia Trahanache, acționează contra lui Cațavencu printr-o poliță falsificată de acesta din urmă.

Lupta politică din culise îl impune drept candidat pe Agamemnon Dandanache, un individ care însumează defectele celorlalte personaje. În plus, este mândru de ele. Un fel de prost perfect.

Totuși: Cațavencu pierde scrisoarea de amor, care ajunge iar la Cetățeanul turmentat, apoi în mainile destinatarului, adică Zoe.

Totul se termină cu bine și Cațavencu acceptă pedeapsa impusă de Zoe, aceea de a conduce manifestația publică pentru sărbătorirea victoriei lui Agamemnon Dandanache.

Importanta piesei

O scrisoare pierdută contează în literatura noastră pentru că este o lucrare complexă, profundă, perenă. Surprinde excelent viața politică și socială. La fel, are personaje complexe și variate. Are umor, este satirică și pare că nu va muri niciodată. Mereu vom avea amanți imorali, întotdeauna vor exista trădători și niciodată nu vom scăpa de oameni politici incapabili și fără scrupule.

foto: wikipedia.org / canva.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *