Noul nostru proiect Erasmus+, desfășurat alături de D.G.A.S.P.C. Sector 6 București și Orenda Foundation (Varna, Bulgaria) a trecut de prima sa etapă, cea desfășurată în cele trei luni din vara lui 2023 (iunie, iulie și august).
A fost o perioadă fructuoasă, în care am stabilit priorități, am definitivat lista de traineri și am conturat echipa celor 30 de beneficiari care se vor implica direct în cadrul proiectului. Știm când și unde vor fi taberele de mobilitate și întâlnirile cu factori decizionali. Mai mult decât atât, nu știm doar noi, ci și un număr mare de tineri – liceeni și studenți. Pentru că am pornit la drum prin București și am ajuns în școli, licee și universități. Am vrut ca elevii și studenții să știe de noi și de proiectul Vote, Please! De asemenea, am dorit ca ei să știe ce pot face pentru a se implica, pentru a fi parte activă alături de cei 30 de beneficiari direcți.
Toate rezultatele au fost pozitive. Tinerii s-au arătat interesați, au pus întrebări, au vrut să afle când vor avea loc campaniile electorale din proiect și cum se vor putea implica.
Gazdele noastre au fost parteneri mai noi (Universitatea Româno-Americană) sau mai vechi (Colegiul Național Coșbuc, Liceul Nichita Stănescu, Liceul Sadoveanu sau Școala Generală Vasile Alecsandri).
Etapa de toamnă (septembrie, octombrie, noiembrie) va aduce drumuri noi prin licee și universități, ieșiri la radio sau în social media, precum și stabilirea lucrurilor concrete cu factorii decizionali care îi vor asista pe beneficiari de-a lungul proiectului.