Vote, Please! – tabăra de mobilitate de la București

După lungi așteptări, am ajuns și la prima zi a taberei de mobilitate. Cei 16 prieteni din Bulgaria au ajuns la București și sunt gata ca, alături de noii lor colegi din România, să parcurgă pași interesanți în călătoria spre democrație și implicare socială.

Ziua unu a însemnat cunoașterea, legarea primelor amiciții și bucuria începutului. Prin jocuri și abordare non-formală, Andreea a dat startul a ceea ce va fi o săptămână nemaipomenită.

Totodată, au fost abordate cele două reguli ale taberei (propunerea Elizei). Regula 1 – Bora Bora. Dacă cineva vorbește în cadrul grupului în limba maternă și altcineva nu înțelege, fiind de altă naționalitate, spune Bora Bora și conversația trebuie purtată în limba engleză. Regula 2 – Marco Polo. Dacă cineva vorbește și are nevoie de atenția grupului, iar rumoarea acoperă discursul, cineva strigă Marco. Grupul răspunde strigând în cor Polo și liniștea se instaurează.

Album foto 1

Ziua doi a venit cu primele ateliere. Gheața a fost spartă și primele întrebări au fost formulate. Dacă toți tinerii sunt ca cei pe care îi avem acum în sala de cursuri, viitorul Europei arată bine. Foarte bine.

Album foto 2

Ziua de marți a venit cu un singur atelier, din partea Andreei. O dimineață tumultpasă, ca de obicei – culori, voci amestecate și spirit de lucru. Imediat după masa de prânz am ajuns la Palatul Parlamentului, bucurându-ne de un tur prin Senat și prin tot felul de locuri impresionante. Seara a însemnat filmul Metronom și noi discuții legate de comunism, libertate, democrație.

Album foto 3

Miercuri am avut din nou două cursuri, atât Andreea, cât și Oreste contribuind din nou la construcția unei zile pline. După masa de prânz am vizitat Casa Ceaușescu (un loc apreciat mult de tinerii implicați în proiect), iar seara ne-a găsit pe toți adunați pentru o cină tradițională românească. Bucatele au fost delicioase și apreciate pe măsură.

Album foto 4 – seara bulgărească

Joi, după ateliere, am ajuns la minunatul Palat Cotroceni, apoi la cazare, unde echipa Orenda ne-a oferit o excepțională seară cu specific bulgăresc. Am avut parte de prezentări, concursuri, dansuri și gustări. Evident, totul condimentat cu multă veselie.

Album foto Palatul Cotroceni

Album foto Curs Fake News

Album foto 5 – Studio TV

Ziua de vineri a însemnat prezența într-un studio de televiziune. Acolo s-au ținut atelierele, acolo au luat tinerii contact cu reflectoarele și camerele de filmat. Evident, tot acolo a avut loc și dezbaterea, în care cele două echipe s-au întrecut în argumente și retorică. A fost o zi memorabilă, încheiată cu pizza, burgeri și promisiuni pentru o mobilitate excepțională la Varna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *