Bun venit la Nota 10. Ascultă, provește, ia toate ideile de care ai nevoie, apoi fă-le ale tale. Contează un singur lucru: să poți spune, în cor cu noi, ADIO, BAC! Astăzi vorbim de una din piesele grele din programă: Iona, Marin Sorescu.
Tema
Iona este despre cunoașterea propriei persoane. Despre evoluție spirituală, despre acceptare și înțelepciune. Este despre cum alegem să ne trăim fiecare zi. De asemena, Iona este despre singurătate. Oricât de clișeic sună, textul este despre ideea – venim și plecăm singuri. Așa ne naștem, așa murim.
Ideea pe scurt
Avem o singură viață de trăit. Indiferent cum o facem, învățăm, asimilăm, evoluăm. Sunt multe întrebări, unele eterne, și puține răspunsuri cu adevărat utile. Firește, toate răspunsurile se află în interiorul nostru.
Rezumatul scurt
Un pescar prinde un pește care îl prinde.
Rezumatul metaforic
În singurătate absolută, un bărbat înțelege cele mai profunde aspecte ale vieții și ale morții.
Punctul culminant
Din punctul nostru de vedere, este momentul în care Iona își pierde ecoul. Singurătatea este împinsă la extremă în acele clipe. Nici măcar sunetele nu se mai răsfrâng înapoi. Până și Dumnezeu a ales să-l ignore pe Iona, să-l lase deplin suspendat în singurătate, să-l abandoneze în căderea spre cel mai întunecat străfund al solitudinii. Dacă te gândești că toate astea au fost scrise la sfârșitul anilor 60, în România comunistă, înțelegi mai bine de ce piesele lui Sorescu nu erau montate în teatre.
Sursa de inspirație
În mod clar, are legătură cu Biblia și cu religia. Este o poveste acolo cu Iona, o poți diseca mult și bine dacă te pricepi la religie. Este important, însă, să poți face legătura cu textul și cu metaforele lui Sorescu.
Cele patru tablouri
Tabloul 1 – Iona este în gura peștelui. În mod firesc, în tabloul 2 ajunge mai adânc, în burta peștelui. Parcursul este continuat, pescarul ajungând în Tabloul 3 în burta peștelui mai mare, care l-a înghițit pe primul. Finalul eliberator, tabloul 4, îl readuce pe singuraticul pescar în gura ultimului pește spintecat. Buclă completă, închisă pe alt nivel. Dezvoltăm conceptul mai târziu.
O idee de introducere
Dacă nu știi cum să începi comentariul la bac, sau vrei să ai o abordare mai originală, iată o direcție.
Putem porni întotdeauna de la următoarea idee (care te va salva la examen și îți va da jumătate de pagină de scris) – autorul are o nevoie. Vrea să exprime ceva, își dorește să transmită ceea ce simte, ceea ce îl frământă. Spunea Sorescu despre Iona: Am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.
De multe ori, dramaturgul nu spune lucrurile direct. Le ascunde în spatele unor metafore, ale unor figuri de stil. Ne lasă pe noi, cititorii, să înțelegem ce vrem sau ce putem, în funcție de nivelul propriu de cunoștințe, cultură generală, imaginație. Evident, la fel este și în Iona. În mod cert, în textul lui Sorescu nu este vorba despre pescuit. Sau despre pește. Acestea sunt doar mijloacele către ceva cu mult mai profund.
Cele trei stagii ale înțelegerii
Există o legătura foarte puternică între cunoaștere și Iona. Vorbim despre diferitele stagii ale cunoașterii. Și aici, ca în multe alte părți, este vorba de trei pași.
Aici – acolo – aici, dar un aici puțin diferit. Adică: începem aici, ajungem acolo, apoi revenim aici, însă nu chiar aici-aici. La final, Iona revine acolo de unde a plecat, dar nu mai este același om care a pornit la drum. Este diferit. Drept urmare, aici-ul lui este altul decât în debut.
Afară – înăuntru – afară, dar pe un alt nivel. Respectiv: suntem afară, pe urmă ajungem înăuntru și iar ieșim tot acolo, dar nu chiar exact în același loc. Este vorba de acumularea prin salt și trecerea pe un nivel superior. Iona începe și termină într-o gură de pește.
În concluzie, putem să vorbim pe larg și despre cele trei straturi ale înțelegerii. Ai vreun prieten care a schimbat ceva în viața lui de curând? De exemplu, s-a apucat de yoga, sau a devenit vegetarian, sau a descoperit șamanismul. Toată ziua, numai despre asta vorbește. Te zăpăcește de cap și nu-i poți închide gura. Ei bine, acum este la nivelul doi. Înainte să desopere apa caldă, era la nivelul unu. Sper pentru tine ca prietenul tău să ajungă și la nivelul trei, altfel o să inventezi mereu scuze aberante ca să-l eviți.
Continuând povestea. La nivelul la care te afli acum (echivalentul începutului din Iona), înțelegi lucrurile în alb și negru. Apele sunt ape, munții sunt munți. Apoi, te apuci să înveți ceva care îți place, care te fascinează. Iar lucrurile se schimbă. Nu simplu, ci dramatic. Ți se pare că s-au deschis cerurile și tot ce ai știu până acum nu mai are nici o valoare. Apele nu mai sunt ape, iar munții nu mai sunt munți. Ești în stagiul doi. (Iona în burta peștelui, buimac, fără Dumnezeu). Parcă totul este anapoda, inversat. Pe urmă, daca perseverezi, trece timpul, înțelegi în profunzime ceea ce ai asimilat prin învățare. Drept urmare, totul revine la normal și apele sunt iar ape, munții sunt iar munți. La fel ca la început, cumva, dar diferit. Este nivelul superior, al treilea. (Iona afară, din nou – finalul). Totul este mai profund pentru că ești tot acolo, dar pe un alt nivel. Mai înalt sau mai adânc. Doar că acum numai este vorba de alb și de negru, ci de nuanțe de gri. Evident, ciclul se va repeta la nesfârșit.
Concluzie: Iona este afară, apoi întăntru, și din nou afară, dar pe un alt nivel al cunoașterii, înțelegerii, acceptării. Cumva, este tot acolo, dar vede lumea altfel. Acceptă că singurătatea este cea care îi guvernează viața.
Este teatrul literatura?
Există o problemă pe care încă nu am abordat-o la Nota 10. O facem acum. Eterna întrebare: este teatrul literatură? Sau nu este? Are el vreo valoare doar pe hârtie? Tu poți spune ce vrei, doar să ai argumente. Evident, profesprul de la clasă nu va fi de acord cu tine, dar dacă știi ce spui și vii cu o construcție solidă, ai câștigat. Nu contează că vei primi un patru, de exemplu, pentru că proful nu e de acord cu tine. Pentru viață, aia care contează, adică, ai învățat să gândești, să expui ce crezi și să susții. Ceea ce este wow! Felicitări!
După mine, teatrul nu este literatură, este doar un instrument de pus în mâna actorului. Un personaj pe hârtie este un crochiu sec și nimic mai mult. Asta nu micșorează cu nimic valoarea scrierii. Fără ea nu poți ajunge la spectacol, nu ai cum să întrupezi acel personaj. Însă: partea interesantă la teatru (sau la film, deopotrivă) este aceea pe care nu o rostește nimeni. Mă refer la replicile mute, la ceea ce înțelegem din sală în afara replicilor. Din gesturile și trăirile actorului. Din gândurile nespuse. Textul în sine este văduvit de ele. Doar le poate stârni. Și revenim acum la Iona.
Didascalii
Iată de ce este important ceea ce am spus legat de text versus spectacol. De exemplu, Sorescu are tot felul de didascalii. Adică indicații pe care le scrie în funcție de ce și-a imaginat el că ar trebui să se petreacă pe scenă. Pescarul face cutare lucru, sau cutare gest. Panoul se dărâmă cu zgomot. Etcetera. Ei bine, orice regizor se apucă să monteze un text, ghici – ce face? Exact! Ignoră toate aceste didascalii. Mulți nici măcar nu le citesc. Din clipa în care a pus ultimul punct într-o piesă de teatru, treaba autorului s-a terminat. Vine cea a regizorului, care trebuie să spună o poveste. Așa cum o simte el, așa cum este ea valabilă azi, nu atunci când a fost scrisă. Mai mult decât atât. Didascaliile pentru actori sunt de-a dreptul enervante. Sau penibile, în relația dintre actor și regizor. Scrie Sorescu o indicație pentru o replică: Iona, cu un calm forțat, apoi la următoarea replică: și mai calm. Dacă îi dai astfel de indicații unui actor, e jale. Este cel mai prost lucru pe care îl poți face. Omul te va întreba sardonic: Cum este calmul forțat? Cam cât să fie calm și cam cât să fie forțat? Mă screm, dar zâmbesc? Vorbim de nivel de constipație cronică, sau doar de 3 zile? Simt că vine eliberarea și atunci îmi crește și calmul? Am eliberat sursa de stres și acum plutesc în zenul meu? Aș putea continua la nesfârșit. Cea mai sigură cale de batjocură dinspre actor spre regizor este asta: cere-i să joace exact ce scrie în text. Didascaliile.
Mă rog, povestea asta nu te va ajuta direct la bac dacă îți pică Iona. Nu scrie asta în teză. Ce afli acum te va ajuta să ai o cultură generală mai bună, să poți face conexiuni inteligente și să ai argumente atunci când cineva nu va fi de acord cu opinia ta.
Recapitulare
Iona este o parabolă dramatică. Are un personaj central în jurul căruia este construită întreaga poveste. A fost scrisă de Marin Sorescu, dramaturg și poet. A fost publicată pentru prima dată în revista Luceafărul, ianuarie 1968. Drama a fost numită de către Sorescu drept tragedie în patru tablouri și face parte, alături de alte două piese ale aceluiași autor, Paracliserul și Matca, dintr-o trilogie dramatică intitulată Setea muntelui de sare, publicată într-un volum în 1974. Eroul din Iona este un pescar, solitar, înstrăinat de ai săi, care își pune problema cunoașterii și a destinului.
Rămâi pe Nota 10. Învățăm noi pentru tine. Apoi spunem în cor: adio, bac!