Promoting tolerance through video based methods – Tabăra de la București

Duminică seara, 21 iulie 2024, am avut prima întâlnire din cadrul taberei. Cei 25 de beneficiari i-au cunoscut pe cei 3 traineri și pe voluntarii implicați în organizare. De asemenea, participanții din cele 4 țări (România, Italia, Spania și Macedonia de Nord) au avut ocazia să se cunoască între ei. Ca de fiecare dată, energia începutului ne-a alimentat pe toți și ne-am dat seama că vom avea o săptămână minunată.

Ziua de luni a venit cu primele ateliere. Grupate astfel încât să le stârnească interesul beneficiarilor și să îi determine să acționeze. Ziua a fost deschisă de Andreea și două ateliere emblematice pentru asociația noastră, Our goals, our team și Anti-discrimination methods. După masa de prânz a fost rândul lui Carmen: Theatre methods și Immersion methods. Cu alte cuvinte, am inrat în pâine și am făcut primii pași către scopurile pe care ni le-am propus în acest proiect.

Album foto – ziua 1

Ziua de marți a venit cu alte ateliere și provocări: întâlnirea cu camera de filmat, cu studioul video, cu aspecte legate de scenariu sau tehnici de interviu. Au fost ore plăcute și solicitante deopotrivă. Eforturile, însă, au fost încununate de succes deplin. După cină, tradiționala seară interculturală. Beneficiarii și-au prezentat propria țară, i-au provocat pe colegi la concursuri amuzante și toți s-au invitat reciproc să guste din preparatele specifice fiecărei țări. Totul s-a terminat cu dansuri tradiționale, karaoke și foarte multă voie bună.

Album foto – ziua 2

Următoarele două zile au venit cu ateliere în care s-a lucrat ca într-o televiziune profesionistă. S-au scris scenariile, s-au rescris apoi. Au urma strategiile în echipe, filmările și sesiunile de editare. Un lucru este absolut sigur: nimeni nu mai este la același nivel ca la începutul taberei. Standardele s-au ridicat, pretențiile s-au rafinat. Abia așteptăm să vedem ce ne va rezerva viitorul.

Album foto – ziua 3 și ziua 4

Cea de a cincea zi a fost cea mai intensă din punct de vedere al emoțiilor, abordării și efortului. Pentru că seara a fost cea numită Erasmus+ Movie Awards. Adică au fost făcute clipuri de la zero: concept, scenariu, echipă. distribuție, filmare, editare, finisare. Hotelul Ibis și împrejurimile au fost un veritabil platou de filmare. Iar seara… ca o poveste hollywoodiană: cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie etc.

Album foto – ziua 5

Penultima zi de lucru a început cu o întâlnire. Opt tineri asistați social de către DGASPC Sector 6 au venit și au discutat cu cei 28 de beneficiari ai proiectului. Evident, totul a fost orientat în jurul subiectului mobilității noastre, iar invitații au povestit diverse momente în care au fost discriminați, s-au lovit de intoleranță sau nu au fost incluși. Discuțiile s-au transformat în ecxerciții și și discursuri, astfel încât că înțelegem cu toții mai bine ce avem de făcut în viitor astfel încât să evităm astfel de realități. Fie că suntem victime sau provocatori de discriminare, intoleranță etc. Seara, totul s-a transformat în clipuri motivaționale. Beneficiarii proiectului au avut ca temă construirea unui clip inspirațional bazat pe discuțiile de dimineață.

Album foto – ziua 6

Ultima zi, cea de a șaptea, a venit cu diferite concluzii, introspecții, recapitulări și planuri de viitor. De asemenea, a venit și cu certificatele Youth Pass primite de fiecare beneficiar în parte. O mobilitate excelentă, încheiată în aplauzele tuturor și cu promisiuni de continuare. A celor învățate, a prieteniilor. Seara s-a încheiat cu petrecerea de rămas bun.

Album foto – ziua 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *