Bun găsit! Astăzi, la Nota 10, despre un roman despre o lume care nu mai există, scris într-un limbaj greoi, cu personaje care nu au nici o legătură cu tine – Baltagul. Mai mult, la un anumit nivel, este o poveste despre o lume din care ne străduim să ieșim. Pentru că evoluăm, pentru că vrem să fim persoane mai bune, pentru că obiceiurile oamenilor din povestea lui Sadoveanu sunt oribile. Poate tocmai de aceea este valoros romanul acum și ar trebui citit cu atenție: ca să știm cum nu trebuie să fim. Evident, astea nu sunt lucruri pe care să ți le spună profesorii la școală. În acest episod o să îți spun adevărul pur despre Baltagul, nu doar ceea ce vor profesorii să le spui pentru notă. Este un capitol întreg, spre finalul episodului. În general, Baltagul este prezentat ca o monografie a satului românesc, o fotografie fidelă a autenticității omului simplu de la țară. Realitatea anului 2024 este flagrant diferită, însă. Una în care bărbatul nu ar trebui să-și mai bată și umilească soția, iar mama nu ar trebui să-și mai bată și umilească fiica. Dincolo de asta, cartea e chiar OK. Merită să o citești. Dacă faci abstracție de limbajul greoi și de concepțiile învechite, are suspans, iar personajul central are un parcurs spectaculos.
Rezumatul scurt
O femeie își răzbună soțul ucis.
Tema este răzbunarea. Găsirea adevărului și plata cu orice preț a greșelilor. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
Teme secundare
Prima dintre ele este dată de conflictul dintre tradiție și modernitate, asimilat și de conflictul dintre generații. Lumea învechită a satului, simbolizată de adulți, este în flagrant conflict cu năzuințele copiilor, care știu carte și nu se tem de trenuri.
O altă temă deosebit de importantă este credința, particularizată în Baltagul prin religie. Mă rog, în timpul acela nu aveai opțiuni pentru spiritualitate. Nu puteai alege, nu aveai informații. Aveai religia și atât. Era biserica, ce făcea legea, și mai erau superstițiile. Nimic din viața satului nu mișcă fără acordul preotului.
Rezumat
După ce se convinge că soțul ei nu se va mai întoarce acasă, Vitoria Lipan se decide să plece pe urmele lui. Fie să îl aducă înapoi, fie să afle adevărul. Femeia pleacă însoțită de Gheorghiță, băiatul lor. Cei doi trec prin tot felul de încercări și refac drumul făcut de Nechifor Lipan. Bănuielile cele mai negre ale femeii se confirmă o dată cu apariția câinelui familiei. Cei doi oieri, văzuți de martori cu soțul său, s-au îmbogățit brusc. Rămășițele lui Nechifor sunt găsite de Vitoria, care organizează un praznic și care, cu dibăcie, îl determină pe unul dintre ciobani să recunoască faptele criminale comise – jaful și uciderea.
Punct culminant
Din punct de vedere al acțiunii este praznicul din finalul cărții. Întregul moment țesut cu dibăcie de văduvă, capcana întinsă care duce la recunoașterea crimei. Manipularea cu sângele de pe baltag, atacul câinelui, mărturisirea – toate se adună pentru un suspans demn de un film bun.
Din punct de vedere al personajului, cred că punctul culminant este acela în care Vitoria găsește rămășițele cadavrului lui Nechifor. Practic, este confirmarea întregului calvar prin care a trecut. De-a lungul romanului ne tot vorbește despre semne prevestitoare de rău, despre credințe și superstiții, toate mergând înspre același loc. Probabil că dacă ar fi fost o femeie altfel, Vitoria ar fi făcut de mult un AVC. Așa… își constuiește drama, pas cu pas, până în acest punct de maxim.
Contextul
Este foarte important, ca de fiecare dată. Aici este vorba despre satul românesc din prima jumătate a secolului trecut. Cu bune și cu rele, opunându-se evoluției și rupt de realitate, satul este cel în funcție de care trebuie să interpretăm întreaga poveste. Totul este lent și legat de superstiții. Așa era pe atunci. Așa era acolo. Un singur exemplu, care să te ajute să înțelegi mai bine. Nechifor a plecat cu afaceri, Vitoria îl așteaptă acasă. Omul nu mai vine, ea știe că s-a petrecut ceva rău. Acționează repede? Face ceva imediat? Nu. Abia după două luni se decide să plece după el. Vreme de șaizeci și ceva de zile nu face nimic. Vorbește cu preotul, așteaptă semne divine și cam atât.
În oricare alt context, asta ar părea aberant. Acolo și atunci, are sens.
Vitoria Lipan – caracterizare
Femeia este perseverentă și ar face orice să își atingă scopul. Nu este tocmai inteligentă, având în vedere că își trăiește viața în funcție de semne și superstiții. Totuși, are o formă brută de deșteptăciune, dacă ne gândim la felul în care izbutește să descopere adevărul legat de Nechifor. Este violentă și acceptă abuzul și bătaia fără să protesteze. Tot în favoarea deșteptăciunii ei brute, necizelate, putem pune felul în care îi descoase pe cei întâlniți în drum. Dă dovadă de viclenie și duplicitate. Este manipulatoare. Cu alte cuvinte, face ce trebuie ca să își atingă scopul. Este machiavelică. Discuția cu subprefectul, după descoperirea cadavrului, este relevantă din acest punct de vedere. La fel, întregul discurs din ultimul capitol. Vitoria stăpânește perfect arta manipulării și pe cea a disimulării.
Unul din numeroasele citate în care autorul ne prezintă personajele așa cum sunt ele:
Nechifor Lipan le cunoștea pe toate și știa orișicând la ce uși să
bată și la ce slujbași să se înfățișeze, căci el umbla din tinerețe în țara cealaltă de devale, ea însă, ca o femeie, rămăsese în sălbăticie. O ajungea mintea ce are de făcut, însă față de o lume necunoscută pășea cu oarecare sfială.
Adică cei doi par din două specii diferite. Cea superioară, a bărbatului. El știe lucruri, umbă prin lume, are păreri și autoritate. Specia inferioară este cea a femeii. Mai sălbatică, mai proastă, speriată de pumnii care o țin la locul ei.
Un alt aspect. Cred că Vitoriei îi lipsește o latură foarte importantă, care ar fi putut îmbogăți foarte mult personajul. Ea pare că nu are niciodată îndoieli. Este foarte sigură de la un capăt la celălalt și nu are dubii. Nuanțele de gri sunt absente. Cred că Sadoveanu putea face o treabă mult mai bună la acest capitol.
Conflictul principal
La nivel al personajelor, este conflictul dintre Vitoria și ucigașii soțului său. La nivel global, este conflictul dintre vechi și nou. Vitoria este un personaj de-a dreptul retrograd, învechit. Copiii ei văd lumea altfel.
Comentarii
Baltagul este un fel de road movie. Eroul pleacă într-o călătorie care îl va transforma. În acest caz particular, călătoria este la propriu, pentru că Vitoria chiar pleacă de acasă și parcurge mulți kilometri până să ajungă la destinație.
Romanul începe cu o trimitere clară către Dumnezeu, religie și destin. Nu poți face prea multe, nu ai de ales. Ceea ce îți este scris, aia va fi. Adică inteligența ta poate să fie ignorată, alegerile tale sunt limitate, calitățile care te fac om sunt ignorate. Ca să închidă bucla, Sadoveanu termină povestea la fel. Cu religie și trimiteri către obiceiurile bisericii.
Povestea este construită pe baza dată de lumea satului, cu superstiții, bârfe și limitări. Romanul prezintă o familie în care agresivitatea bărbatului este acceptată și primită cu resemnare de nevastă. Leacul pentru încăpățânarea femeii este bătaia lui Lipan. Dacă ea nu vrea, sau dacă ea vorbește prea mult, câțiva pumni, poate câteva bice, o vor aduce la disciplină. Nechifor merge la băut, Vitoriei nu-i convine. Il ceartă. Ce face bărbatul? Ai ghicit, o bate. Din când în când, ca să-i arate care este locul ei – supusă, umilită, femeie.
Abuzul nu este doar pe linia Nechifor-Vitoria, ci și de la mamă către fiică. Pentru că un băiat o iubește și îi scrie declarații de dragoste din depărtare, iubitoarea mama zice cam așa:
…ardă-te para focului să te ardă!
Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea – și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu. Altfel îți leg o piatră de gât și te dau în Tarcău.
Evident, sunt oameni înapoiați, lipsiți de educație și cultură. Acesta este contextul. Încă un citat relevant despre nivelul țăranului român din Baltagul:
Femeile știau ceva nedeslușit despre tren. Nu îndrăzniră să ceară mai multe lămuriri. Tăcură un răstimp.
Adevărul despre Baltagul (Rezumatul pe care să nu-l scrii la examen)
Baltagul este povestea unei femei abuzate și bătute de soțul ei. Umilă, superstițioasă, ignorantă și lipsită de educație, ea alege să i se supună. Pentru că așa a fost învățată și pentru că așa spune biserica. Vitoria Lipan este atât de îndobitocită, încât educația pe care o transmite fiicei sale are în centru același obicei rupt din rai – bătaia. Violența. Abuzul.
Nechifor Lipan își bate soția cu regularitate. Sadoveanu nu ne spune dacă le bate și pe amantele sale (despre care stim și noi, cititorii, știe și soția). Primul citat, despre dinamica din familia Lipan, zice așa:
Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoata unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măiestrii puțin deosebite una de alta. Cea întâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei și rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea, iar Nechifor Lipan își pleca fruntea și arăta mare părere de rău și jale. Pe urmă lumea li se părea prea bună și ușoară, după rânduiala lui Dumnezeu din povestea baciului care fusese jidov.
Adică: bărbatul este mai puternic, e normal să o bată din când în când. De ce? Pentru că așa zice biserica, rânduiala, tradiția.
Al doilea citat din roman, Vitoria și Nechifor:
Altădată îl împunsese cu vorbe adevărate pentru plăcerea pe care o avea el, să-și abată calul în preajma muierilor și să poposească lângă ele. I-l pârâseră bacii cei bătrâni, care erau oameni cuminți și iertați de Dumnezeu.
Adică: el se culcă cu toate femeile cu care are chef, când are chef. Ea știe și acceptă. Se supără? Divorțează? Face scandal? Nu! Îl împunge cu niște vorbe. Din nou, nu uita – este vorba de context, satul românesc din secolul trecut.
Și iată un ultim citat, ca să fie limpede cum vede Vitoria lumea și pe bărbatul care o umilește, dar pe care ea îl vede ca pe un soare:
Atuncea el întâi a lovit-o. Pe urmă a cuprins-o la piept și-a strâns-o peste brațe. Ea a tăcut deodată, ca și cum ar fi murit. I s-a lipit cu fruntea la subsuoară. A așteptat dezmierdările ca o ticăloasă.
Dacă nu e suficient de limpede, îți explic. El o bate. Ea acceptă și așteaptă ca după lovituri să vină o partidă de sex. Și asta este ceva firesc. Așa a fost dintotdeauna, așa va fi mereu.
Dacă aș fi elev, aș semna o petiție prin care să cer un lucru:
- fie scoaterea cărții din programa școlară (pe motiv că încurajează violența domestică și fanatismul religios),
- fie includerea unui disclaimer și explicarea clară că acest text este studiat exclusiv pentru că…(iar aici ar trebui să completeze cei care țin Baltagul în manuale) și că valorile culturale și morale din carte sunt depășite și se opun celor contemporane, europene și bunului simț.
Informații necesare pentru nota 10
Romanul este unul realist. A fost publicat în 1930. Sursa de inspirație: balada Miorița. Criticii consideră romanul drept o monografie a satului românesc, pentru că vorbește despre credințele, tradițiile și felul de a fi al țăranilor care populau aceste mici localități. Ca structură, romanul este împărțit în 16 capitole. Timpul acțiunii nu este clar definit, nu există informații exacte despre anul în care se petrece povestea. Evident, este o trimitere către atemporalitatea poveștii. Mereu vom avea trădări în iubire, întotdeauna vor exista mișei care vor râvni bogăția altora.
Rămâi pe Nota 10. Poți spune ușor: adio, bac! Pace!