Bun găsit! La Nota 10, printre altele, facem să pară cool orice text ai de studiat la școală. Oricât de plictisitor, enervant sau de neînțeles pare, aici este locul în care găsim acel unghi din care textul să fie, exact așa cum am zis, cool. Azi, nu este nevoie să ne chinuim, vorbim despre Luceafărul. O poveste de iubire: o adolescentă care ezită pe cine să aleagă, doi rivali care sunt gata să facă orice pentru a o cuceri. Parcă ar fi teaser-ul de la un film bun, care să ne țină cu sufletul la gură.
Povestea
Pentru început, să descifrăm poezia, să o aducem într-un limbaj simplu, comercial, ca să o înțelegem mai bine. Este exact ca în filmele cu vampiri, un fel de Saga Amurg. Avem un triunghi amoros între o adolescentă simplă, muritoare, care trebuie să aleagă între doi băieți. Unul neobișnuit, nemuritor, și un altul: simpatic, dar muritor. O intrigă excelentă, care atrage, mai ales prin faptul că nu poate avea un sfârșit fericit pentru toți. Știm de la început că cineva, măcar unul din cei trei, va suferi la final. Cine? Vezi filmul și afli în ultima scenă. Sau, în cazul nostru, citești poezia. Ca să fie și mai clară asemănarea cu Saga Amurg: fata este Bella, Luceafărul este vampirul Edward, iar Cătălin ar fi Jacob, doar că el este pământean get-beget, nu vârcolac.
Avem doi tineri, iubirea lor și obstacolul dintre ei. Romeo și Julieta aveau familiile. Ulise și Penelopa aveau războiul. Tristan și Isolda aveau destinul. Cătălina și Hyperion fac parte din lumi diferite. E limpede, Eminescu nu a inventat apa caldă, el doar a fost genial în felul în care a spus povestea.
Structura poeziei
Avem patru tablouri, 98 de strofe și două planuri: cosmic și terestru. Tabloul unu pare o fuziune între cele două tărâmuri opuse. Al doilea se petrece pe pământ, al treilea în ceruri, iar al patrulea închide bucla, revenind la fuziunea dintre cosmic și terestru.
Rezumatul scurt
Un zeu iubește o fată care iubește un muritor.
Conflictul principal
Este dat de cele două planuri, terestru și cosmic, și tot ce presupun ele. Iubirea nu este suficientă, conflictul va fi etern. Infinitul nu va fi niciodată redus la moarte. Zeii vor rămâne în universul lor, oamenii la fel. Geniile vor sfârși întotdeauna prin a fi neînțelese de către contemporani.
Tema
Evident, este iubirea. Prin intermediul ei se țese totul. Acest sentiment este motorul care alimentează trăirile, motivația din spatele deciziilor.
Am citit pe net că tema ar fi aspirația omului comun, pământean către absolut și a spiritului superior către ce este pamântesc. Nu, nu este doar asta. Da, fiecare tânjește către ce are celălalt. Totuși, dacă ar fi așa, atunci fata nu ar refuza plecarea în cer și nemurirea. Sau invers.
Totul legat de temă merge către romantism, de la viziune și până la personaje. Iubirea este firul roșu care ne conduce de la alfa până la omega.
Rezumatul pe care să nu îl scrii la examen
Iată povestea într-un mod simplu, necesar doar ca să te ajute să înțelegi poezia. O fată iubește doi băieți. Unul este obișnuit, altul este fantastic. Deși nemuritorul îi oferă viața eternă și infinitul cerului, ea îl alege pe celălalt. Mult mai simplu, dar care îi poate oferi inclusiv iubirea fizică, fierbinte, spre deosebire de Hyperion – mereu rece. Cele două lumi ne se pot amesteca mai mult decât deja s-a petrecut.
Rezumatul pe tablouri
Tabloul 1
O tânără își dorește să fie iubită. Nu vrea pe oricine, ci tocmai pe Luceafăr, cel mai strălucitor punct al cerului. El îi răspunde pe măsură și îi apare în vis. Îi oferă tot ce are, ea trebuie doar să îl urmeze. Fata refuză, îi cere să renunțe el la nemurire și să vină alături de ea, pe pământ. În finalul tabloului, Luceafărul pleacă să ceară transformarea, să dea eternitatea pe iubirea unei pământene.
Tabloul 2
Frumoasa fată face o nouă victimă. De data aceasta este vorba despre un om, tânărul Cătălin. În cer, Luceafărul este gata să renunțe la tot ce are mai de preț: imortalitatea. Pe pămînt, fata îi face ochi dulci noului său iubit. Mai nu vrea, mai se lasă, spune citatul exact. Cu alte cuvinte, îi cam cedează lui Cătălin. Are de unde alege, sunt doi pețitori.
Tabloul 3
Este cel în care Luceafărul, despre care aflăm că îl cheamă Hyperion, discută cu creatorul său. Cu Demiurgul. Cu Dumnezeu, dacă vrei așa. Îi cere să-l transforme-n muritor. Descumpănit, stăpânul universului îi pună să privească spre pământ, către cea pentru care solicită sacrificiul suprem. Ca-n filmele bune, tabloul se oprește exact aici, lăsându-ne în suspans.
Tabloul 4
Hyperion își vede iubita dăruindu-se muritorului Cătălin. Îi place, este fericită. Totuși, nu este și sătulă. Din îmbrățișarea muritorului îl tânjește și pe Hyperion, îl cheamă. Acceptându-și condiția și înfrângerea, Luceafărul rămâne în cerul său și în eternitate.
Timpul acțiunii
Este unul în afara timpului, un timp al basmelor. Care, practic, nu există. Poemul începe cu eternul A fost odată, care este dublat. Prima data a fost ca în povești, apoi a fost ca niciodată. Evident, un set-up care ne duce într-o lume fantastică.
Eterna dilemă, faimosul pleonasm
De când se studiază Luceafărul în școli există întrebarea legată de formularea repetată de trei ori în lungul celor 98 de strofe, Cobori în jos, luceafăr blând. Evident, nimeni nu poate coborî în sus, pare a fi un pleonasm flagrant. A doua idee importantă: apreciem că Eminescu știa binișor limba română. Ha, ha, glumă. Pare imposibil de crezut că a lăsat să-i scape un pleonasm. Și încă de trei ori! Mai ales că poezia a fost lucrată de autor vreo zece ani.
O speculație interesantă ar fi că formularea este rostită doar de Cătălina, deci ar putea fi un tic verbal, sau ar implica ideea că ea nu știe să se exprime corect. Inutilă direcție, în economia poemului.
O altă ipoteză des întâlnită printre specialiști este folosirea prepoziției în. Versul nu zice coboară jos, ci coboară în jos, ceea ce ne conduce la ideea de separare a lumilor: cea fantastică, de dincolo de timp, de sus, și cea de a doua – a muritorilor, efemeră, de jos. Două straturi bine definite și care nu se vor atinge niciodată mai mult decât în visul vreunei adolescente romantice.
Dacă vrei punctajul maxim la examen, aceasta din urmă este explicația pe care trebuie să o scrii în lucrare.
Pentru Nota 10, scrie și asta
Luceafărul este o poezie care vorbește despre condiția omului (muritor) în raport cu eternitatea. De asemenea, raportul poate fi nuanțat, devenind între omul obișnuit și cel genial – neînțeles, singur, nefericit. Așadar, avem de-a face cu un poem filosofic.
Tema este una romantică, așezată pe conflictul dintre două lumi care nu pot fi niciodată întrepătrunse. Sunt sortite separării eterne.
Sursa de inpirație
Da, este limpede că Eminescu s-a inspirat din basmul Fata în grădina de aur și din mitul zburătorului. Totuși, este bine să știi că triunghiul amoros Hyperion-Cătălina-Cătălin are și un suport mult mai prozaic. Este vorba despre un alt triunghi, la fel de amoros: Mihai-Veronica-Ion Luca. Vai, vai! Eminescu-Micle-Caragiale. Cei doi bărbați se știau destul de bine și se admirau reciproc. Doar că în timp ce poetul era la București și făcea schimb de scrisori de amor cu Veronica, dramaturgul era la Iași, acolo unde era și mult râvnita doamnă. Caragiale și Micle nu făceau schimb de scrisori de amor, ci doar de amor. Nu pe hârtie, ci în așternut.
Astfel, Eminescu este Luceafărul din sfere înalte (geniul neînțeles), Veronica devine o Cătălina infidelă și nepăsătoare, iar Caragiale ia rolul pajului Cătălin, ascuns pe sub rochiile femeii.
Nu știu dacă să ne supărăm pentru suferința autentică a lui Eminescu sau să ne bucurăm pentru că avem rodul acestei dureri, poemul Luceafărul.
Concluzie
În final, aș zice așa: sunt destui cei care aleg să spună că Romeo și Julieta nu este o poveste de dragoste, ci o relație de 3 zile între o copilă de 13 ani și un băiat de 17, în urma căreia au rezultat 6 morți. Până la urmă, exact asta scrie în text, nu îi poți contrazice. Totuși, este (probabil) cea mai faimoasă relație de iubire, prima referință care îți vine în minte când te gândești la romantism. Cam la fel este și cu Luceafărul. Poți să cauți chichițe sau explicații metafizice, dar emoția dată de relațiile dintre personaje, felul în care evoluează sentimentele, este unică. Profundă.
Rămâi pe Nota 10. Spunem împreună, adio, bac!