O carte citită înseamnă o ușă deschisă. Către cunoaștere, către înțelepciune, către suflet.
Beneficiind de bunăvoința Editurii Ponte, Asociația noastră a intrat in posesia a 9254 de cărți noi (14 titluri). Ecuația a fost foarte simplă. Unul din scopurile principale ale noastre este îmbunătățirea nivelului cultural și creșterea accesului către artă și cultură pentru cei din mediile defavorizate pe criterii geografice. Am pornit o vânătoare pe internet căutând biblioteci mici și foarte mici pentru a le oferi cărți. Din păcate, jumătate dintre cele găsite nu au nici măcar o adresă de mail. Din cele rămase, jumătate nu ne-au răspuns. Totuși, restul ne-au oferit bucuria de a descoperi oameni minunați, inimoși, efervescenți.
Primele pachete au plecat către bibliotecile din Târgu Frumos, Iernut și Cristuru Secuiesc.
Următoarele către Ciurea, Gherăiești, Petrila, Sighetu Marmației, Curtici și așa mai departe. Una peste alta, în toate colțurile țării.
A fost o acțiune din care am aflat (din nou!) cât de acerbă este nevoia de cultură și de cărți. Totodată, am învățat (a câta oară?) că situația din România este departe de a fi bună în zona bibliotecilor. Multe dintre ele lucrează cu volume foarte vechi, unele nu au nici măcar adrese de mail, altele nu își permit să plătească transportul pentru a primi o sponsorizare. Nu puține au fost cazurile în care bibliotecarii au achitat din propriul buzunar, astfel încât rafturile pe care le păstoresc să conțină și tomuri care să miroasă a hârtie proaspătă.
În fața tuturor, ne înclinăm!