Duminică, 21 august, a venit cu ultimul atelier din București în cadrul proiectului. Treaba nu s-a terminat, mai avem destul activități de care să ne bucurăm alături de beneficiari și nu numai. Totuși, cele douăzeci de întâlniri au ajuns la sfârșit.
Am început în sală, apoi am ieșit în parc. Am discutat despre adolescență, despre stima de sine și incluziune, despre valori umane și europene. Ca de fiecare dată, am înțeles cât este de important să îi ascultăm pe adolescenți, să le dăm spațiu și să îi ajutăm să înțeleagă drumul pe care se găsesc.