…găsește-un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș; după aceea așază niște tepuși întrânsul, îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu sulcină și cu mătăciune…
Da, am vorbit în limba română. Mă rog, aceea care era…cândva. Este un citat din Harap-Alb, o poveste plină de cuvinte și expresii pe care nu le mai folosește nimeni de 100 de ani și care sunt înțelese de tot mai puțini. Totuși, o poveste pe care o studiem la limba română în 2024. Ceea ce presupune că, dincolo de orice, trebuie să o înțelegem. În afară de asta…
Harap-Alb este o poveste frumoasă, care are tot ce trebuie: suspans, evoluția personajelor, conflict, trasee inițiatice, iubire. Are, de asemenea, greșeli și mai are încă un dezavantaj, despre care tocmai ziceam: limba veche, greoaie, cu multe cuvinte pe care nici bunica nu le mai rostește. Asta nu înseamnă că nu poți stăpâni la perfecție subiectul, mai ales dacă ești atent la ceea ce urmează. Suntem la Nota 10. Mulțumesc!
Rezumatul scurt
Un tănâr pornește într-o călătorie fantastică ce-l va desăvârși ca bărbat.
Rezumat
Pentru a simplica lucrurile, și pentru a le putea reține ușor, vom împărți povestea în patru părți:
- Suntem acasă la Harap-Alb
- Problemele încep, apare Spânul
- Acasă la Verde Împărat
- Nimeni nu este ca Roș Împărat
Intenționat am denumit capitolele așa, pentru că am făcut un mnemonic, să le reții mai ușor. Lipește prima literă de la fiecare capitol și vei obține cuvântul SPÂN. Le recitim, ca să fie mai simplu:
- Suntem acasă la Harap-Alb
- Problemele încep, apare Spânul
- Acasă la Verde Împărat
- Nimeni nu este ca Roș Împărat
Prima parte: Acasă la Harap-Alb
Avem două împărății, fiecare la un alt capăt al pământului. Prima este condusă de un crai care are trei băieți, a doua este condusă de fratele său, Verde Împărat, care are trei fete. Tatăl fetelor este pe moarte, nu are nici un moștenitor, așa că îi cere fratelui său să îi trimită unul dintre feciori ca să îi lase moștenire împărăția sa.
Pleacă băiatul cel mare, dar se sperie de primul obstacol, un urs, și revine acasă. La fel se petrece și cu mijlociul.
Mezinul are parte de ajutorul unei bătrâne, care îi dă cheia succesului – să ceară hainele, armele și calul tatălui său. Calul se dovedește a fi unul fermecat – zboară și vorbește.
Cel mai mic dintre copiii împăratului reușește să învingă ursul, care, în realitate, nu era adevărat. Era chiar împăratul, ascuns sub o blană. Tatăl voia să vadă dacă băieții lui au curaj sau se tem.
Tânărul pleacă în aventură cu un sfat foarte clar din partea bătrânului: să se ferească de omul spân și de omul roș.
Partea a doua: Problemele încep, apare Spânul
În drumul său, tânărul este încolțit în repetate rânduri de către Spân, care apare sub diverse înfățișări. Până la urmă, reușește să-l păcălească pe fiul împăratului, închizându-l într-o fântână și obligându-l să îi jure supunere. Totdată, Spânul îi dă acum eroului faimosul nume de Harap-Alb.
Spânul află de la Harap-Alb cine este și unde merge. Decide să îi ia locul și să devină moștenitorul lui Verde Împărat. Harap-Alb va fi slujitorul său și îl va asculta fără ezitare, fiind legat prin jurământ.
Partea a treia: Acasă la Verde Împărat
Aici, Spânul face tot ce poate că să îi transforme într-un calvar viața lui Harap-Alb. Îl supune la încercări foarte grele, pe care eroul le depășește cu sprijinul aceleiași bătrâne care l-a mai ajutat, Sfânta Duminică. Astfel, Harap-Alb reușește să aducă salată din grădina ursului și să îl răpună pe cerbul țintuit cu nestemate.
Urmează cea de-a treia încercare, cea mai grea și mai complexă dintre toate: aducerea fetei împăratului Roșu.
Partea a patra: Nimeni nu este ca Roș Împărat
Harap-Alb trebuie să i-o aducă Spânului pe cea mai râvnită fată dintre toate pe pământ, fiica lui Roș-Împărat. Astfel, trebuie să încalce și al doilea sfat al tatălui său. Nu s-a putut feri nici de omul spân, nici de cel roșu.
În drumul său, își face prieteni de ajutor: furnica, albina și cei cinci – Gerilă, Ochilă, Setilă, Flămânzilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
Pentru a primi fata, Harap-Alb trebuie să parcurgă o serie de încercări, de care trece cu succes: casa încălzită, ospățul, alegerea macului de nisip, prinderea fetei împăratului și identificarea ei dintre cele două persoane identice. Aventura nu se termină aici, pentru că și fata are proba ei, proprie. De data asta, calul se întrece cu o turturică și aduce apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete.
Harap-Alb îi duce fata stăpânului său, Spânului. Spânul îl omoară pe Harap-Alb, calul îl omoară pe Spân, iar fata lui Roș-Împărat îl învie pe Harap-Alb, îl ia de bărbat și totul se termină cu bine.
Caracterizarea lui Harap-Alb
Eroul este mai degrabă un om slab, fără prea mare încredere în sine. Aproape de fiecare dată când are de trecut o probă, începe prin a se plânge. Dacă nu ar avea parte de ajutoarele externe, nu ar reuși niciodată. Și vornim aici despre bătrână, cal, cei cinci prieteni, furnica, albina și tot așa.
Personajul nu are parte de o construcție foarte elaborată din partea autorului. Suntem într-un basm, nu prea avem parte de nuanțe de gri. Îl avem pe cel bun, căruia i se opune cel rău. Harap-Alb este băiatul care trebuie să treacă prin tot felul de încercări pentru a se maturiza, pentru a deveni bărbat. Din fericire pentru el, are parte de Spân. Care, în economia poveștii, pare cel rău, în opoziție cu Harap-Alb, care ar fi cel bun. Totuși, Spânul este motorul care îl conduce pe erou în transformare, care îl obligă să devină mai bun, mai puternic. Dacă privim detașat, Spânul nu mai este chiar atât de rău, ci poate simboliza viața însăși, cu toate suișurile și coborâșurile care apar.
Spânul și Harap-Alb ar putea fi văzuți împreună, ca două fețe ale unei singure ființe fantastice.
O poveste previzibilă
Din păcate, Harap-Alb este o poveste foarte previzibilă. De fiecare dată ni se dau indicii înainte ca un eveniment să se petreacă, ceea ce înseamnă că factorul surpriză cam lipsește. Iată câteva exemple:
- Tatăl îi spune eroului să se ferească de omul spân și omul roș. Este evident că fix de ei se va lovi și nu îi va evita.
- Furnica îi dă o aripă, știm că îl va ajuta.
- Albina îi dă o aripă, știm că îl va ajuta.
- Cei cinci prieteni pe care îi culege pe drum, cu toții știm că… din nou… îl vor ajuta.
- Calul este cel care le poate rezolva pe toate, mereu. Totuși, nu o face decât rar. La fel, calul este cel care îl omoară pe Spân. De ce a așteptat atât de mult să o facă? Ar fi putut rezolva totul încă de la fântână. Dezvoltăm subiectul mai târziu, la zona de credibilitate.
Zona de credibilitate
Fiecare carte, film, poveste ar trebui să aibă o astfel de zonă de credibilitate. Foarte bine definită, cu reguli clare și fixe, care să nu fie schimbate de la început până la sfârșit. Altfel, tu, ca cititor sau privitor, nu mai crezi povestea. Să ne imaginăm că suntem în Baltagul lui Sadoveanu. Vitoria Lipan pleacă în călătoria sa pentru a-și găsi soțul. Doar că, în loc de cal, ea scoate din hambar o motocicletă zburătoare și pornește plutind peste dealurile Moldovei. Evident, este aberant. Zona de credibilitate ar fi încălcată flagrant. Pe de altă parte, însă, când Harry Potter evadează prin aer cu o mașină zburătoare, asta nu ne miră deloc. Așa a stabilit autorul granițele lumii sale, astfel încât să credem așa ceva. Să nu fie neverosimil. Ca un element fantastic să fie credibil, el nu poate apărea din nimic și foarte târziu în poveste. O lume stabilită drept realistă de autor la început, va rămâne la fel până la final.
Să vorbim acum despre Harap-Alb. Calul eroului, la prima sa apariție, zboară pănâ la nori, apoi până la lună, iar a treia oară până la soare. Mai mult, aflăm că el poate călători și ca vântul, și ca gândul. Atunci… de ce Harap-Alb călărește pe pământ și nu printre nori? De ce pășește pe potecă și se confruntă cu ursul? Evident, ar putea zbura peste el fără probleme. Printre nori.
Da, știm cu toții că era necesar să se confrunte cu ursul din nenumărate motive. Problema este, însă, zona de credibilitate. A fost încălcată. Dacă am un cal zburător, de ce să mă chinui prin praf și luptând cu urșii?
Un alt moment controversat ar fi tot legat de cal. Cel în care Spânul îl ține pe Harap-Alb în fântână. De ce nu intervine calul să-l salveze? Mai ales că, la finalul basmului, calul este cel care îl omoară pe Spân. Deci poate să o facă, doar că nu o face atunci când ar fi nevoie, ci după foarte multe pagini.
Următorul. Eroul trebuie să fure salată din gradina ursului. Sfânta Duminică îl ajută și-l adoarme pe urs. Apoi, în loc să culeagă salata și să i-o ducă lui Harap-Alb, face altceva. Se duce acasă la ea, îl trezește pe Harap-Alb și îl trimite pe el să ia salata. Am putea să ne gândim că a procedat așa pentru că doar Harap-Alb ar fi putut culege salata, dar povestea nu spune nimic de genul acesta. De ce nu a cules bătrâna salata? Mister.
Momentul sinuciderii. Harap-Alb trebuie să vâneze cerbul fermecat. Ajunge din nou la Sfânta Duminică și începe să se lamenteze. Spânul vrea să-mi răpună capul cu orice preț. Și de-aș muri mai degrabă, să scap odată de zbucium: decât așa viață, mai bine moarte de o mie de ori! Cam așa zice citatul exact. Întrebarea este – de ce nu pleacă de tot? Ar putea fugi ușor, are un cal fermecat. La fel, când o duce Spânului pe fata Împăratului Roș… ce îl oprește să ia fata și să meargă acasă la el? Are ditamai împărăția, plus o fată pe care o poftește.
Sunt multe nepotriviri în poveste, nu le menționăm pe toate. Încă una și gata, cât să înțelegi mai bine cum e cu zona de credibilitate. Când a plecat de acasă, Harap-Alb l-a întâlnit pe Spân destul de repede. De altfel, e prima și singura persoană pe care o vede după proba ursului. Totuși, când vine cu pielea cerbului, plină de nestemate, o avere uluitoare, nimeni nu-l atacă, nu-l jefuiește, nu-i pune bețe în roate. Parcă Spânul este singurul răufăcător din toată lumea. Cel puțin ciudat, dacă nu chiar neverosimil.
Toate acestea nu micșorează frumusețea și valoarea poveștii. Cred, însă, că e important să le știi, să le observi. Poți scrie și despre aceste inadvertențe în lucrare. Arată că gândești, că ești atent la ceea ce ai citit și că poți mai mult decît să reproduci comentarii învățate pe dinafară. Te provoc: găsește alte aspecte incoerente din povestea lui Creangă. Sunt foarte multe. Lasă-mi-le în comentariu și le dezbatem pe fiecare în parte.
Conflictul cu Cele 10 Porunci
Ca toate scrierile lui Creangă, și asta are nenumărate trimiteri către Dumnezeu, religie, credință. De foarte multe ori citim în basm despre mila și puterea Domului. Totuși, ca în viața de zi cu zi, poruncile sunt încălcate una câte una. Nu doar de către personajele negative, ci de toată lumea, la grămadă. Se minte, se înșală, se ucide, se râvnește la bunul altuia și tot așa.
Harap-Alb omoară cerbul cu violență și se scaldă în sângele lui. Stă câteva ceasuri bune în sângele coclit. Spânul râvnește la tot ce nu este al lui. În diverse forme, toate personajele centrale mint și înșală. Mai mult, Sfânta Duminică, despre care presupunem că este o sfântă, face la fel. Pune la cale un furt, un omor și minte fără ezitare. De mai multe ori.
În plus, ar mai fi și eterna problemă din trecut – femeia este cantitate neglijabilă. O prezență oarecare. Verde împărat nu poate lăsa împărăția pe mâna unei femei. Are trei fete, dar nici măcar nu apare ideea că vreuna dintre ele ar putea prelua conducerea țării. Viața lor se rezumă la a fi drăguțe și la croșetat. Împărăția este treabă de bărbat, de macho. Drept urmare, Verde Împărat cheamă un nepot. Fata Împăratului Roș este dată de soție dacă eroul trece probele, nu contează daca ea vrea sau nu. Oricum, una peste alta, cam toate femeile din poveste sunt doar de umplutură, atenția căzând pe bărbați și pe ființe fantastice. Doar Sfânta Duminică pare să infirme regula, dar ea nu este chiar o femeie propriu-zisă, este una fermecată.
Pentru Nota 10
Scrie în lucrare și asta: Harap-Alb este un basm cult, genul epic cu pasaje numeroase de poezie. Personajele sunt fantastice și se înscriu în conflictul tradițional dintre bine și rău. Evident, ca întotdeauna, binele învinge.
Fiind un basm cult, este scris (nu transmis oral), iar autorul este cunoscut – Ion Creangă. A apărut în revista „Convorbiri literare”, la 1 august 1877, apoi în acelaşi an în ziarul „Timpul”.
Numele eroului, Harap-Alb, este o alăturare de doi termeni opuși. Poate fi tradus prin alb-negru, arătând că în personaj se îmbină aspecte opuse, care se completează, dar poate fi tradus și prin sclavul alb, ceva imposibil în timpurile în care toți sclavii de pe planetă erau de indiferent ce culoare, dar nu albi.
Concluzie
Harap-Alb are toate ingredientele unui road movie de calitate. Eroul pleacă într-o călătorie inițiatică ce îl va transforma complet. Are parte de aventuri, de răsturnări de situație și conflicte la tot pasul.
Rămâi pe Nota 10. Orice lucrare la limba română devine simplă.